Capitolul 6

Vara 1995

-Te rog să ai grijă de băieţi. Să mănânce, să nu se trezească prea târziu dimineaţa..., să nu distrugă complet casa, zâmbi dna Pârvu către Cori. Să fiţi cuminţi, bine? Am încredere în voi! o îmbrăţişă strâns pe fată, trădând emoţia despărţirii.

Părinţii Corinei plecau în Ardeal pentru câteva zile. Victimă a unui infarct miocardic, vărul primar al domnului Pârvu se stinsese din viaţă fulgerător, iar rudele împrăştiate în toată ţara se strângeau acum pentru a fi alături de familia îndurerată.

În bucătărie, împreună cu mama sa, Corina recapitulă pentru ultima dată meniul următoarelor 3 zile, pregătit cu atenţie de dna Pârvu: brânză, lapte, mezeluri şi dulceaţă pentru dimineaţă şi seară; mâncărică de pui, sote de mazăre şi, la nevoie sarmale din congelator, care trebuiau dezgheţate din timp.

-Da, mamă, ştiu: dacă ni se termină pâinea, luăm de la magazin. Da, o să mâncăm şi fructe, nu e nevoie să-mi spui de 10 ori.

-Bine, bine, gata! Te las în pace! Ah, să nu uiţi de Max.

-Cum să uit, mamă ?! Ştiu ce am de făcut ! Să mă asigur că are apă tot timpul, iar de mâncare îi dau de la noi, plus peştele din frigider, special pentru el… Nu te mai agita atâta !

-Eşti gata, Rodi ? domnul Pârvu se ivi în uşa de la bucătărie. Eu am terminat de încărcat bagajele în maşină.

-Gata sunt. Putem pleca.

În realitate, mai dură vreo câteva zeci de minute bune până când se urcară în Dacia galbenă – mândria familiei. Dani, Cori şi Mihai le făcură cu mâna până când maşina dispăru în capătul strazii, încă nevenindu-le să creadă că sunt complet liberi pentru 2-3 zile. Nici nu ştiau cum ar putea să profite mai bine de tot acest timp preţios. În primul rând mergând la petrecerea dată de unul din prietenii băieţilor în seara aceea.

Până atunci, Dani propuse o baie în mare. Mihai i se alătură. Prin urmare, Cori se văzu nevoită să refuze. În ultima vreme prefera să se ţină departe de Mihai, atât cât putea, fără să bată la ochi. Inventă o scuză oarecare şi se întoarse în camera ei. Se trânti pe pat prost-dispusă şi începu să frunzărească absentă o revistă BRAVO.

Relaţiile cu Mihai începuseră să se deterioreze de la “incidentul” petrecut în camera lui, când o respinsese cu atâta vehemenţă. Cori nu-şi amintea să se mai fi simţit vreodată atât de umilită. Plânsese pe ascuns ore întregi în camera ei, încercând să-şi dea seama ce se întâmplase de fapt. Mult timp după acel dans din discotecă, încercase să nu se mai gândească la el, să găsească argumente care să-i convingă stomacul şi pulsul că nu mai trebuie să reacţioneze la stimulul numit Mihai. Apoi, el o sărutase. Şi toate gândurile, toate argumentele ajunseseră la lada de gunoi într-o clipă. În ciuda furiei şi umilinţei, înţelegea că pe undeva, Mihai avea dreptate. Nu era normal şi corect ca aşa ceva să se întâmple între ei. Dar cui îi păsa ce era normal şi corect?!

Lui Mihai, evident îi păsa. Şi asta o durea, o jignea, o umilea. Ea ar fi fost gata să renunţe la normal şi corect pentru el, dar reciproca nu era valabilă. Pe lângă toate celelalte fete pe care le sărutase, ea trebuie să-i fi părut o mucoasă penibilă, fără experienţă. Îi întorsese spatele şi îşi ceruse scuze de la ea. Şi apoi o privise cu aceeaşi expresie pe care i-o surprindea în fiecare zi, studiându-l cu coada ochiului. Iar atunci când, ca din întâmplare, se întâlneau, privirile lor ricoşau ca şi cum brusc, s-ar fi izbit de un gard electic. Parcă un zid invizibil se ridicase între ei, şi cărămizile fuseseră aşezate de fiecare parte. Comunicarea se redusese la strictul necesar. Dacă nu ar fi fost atât de absorbită de propriile sentimente, Cori ar fi remarcat că şi Mihai se simţea la fel de stânjenit.

Îşi dorise o poveste de dragoste, îşi dorise acţiune şi adrenalină. O aventură care să-i pună sângele în mişcare. Şi se trezise în mijlocul unei încurcături penibile care o umplea de vină, de furie, de jenă, de nesiguranţă şi de atâtea alte sentimente de care s-ar fi lipsit bucuroasă. Prostia asta trebuia să înceteze cât mai curând, dar nu înţeleagea cum. Cum o să-l mai privească vreodată pe Mihai fără să-şi aducă aminte de acel sărut? Cum o să reuşească să pună dop la toate gândurile şi senzaţiile pe care prezenţa lui le stârnea? Ce porcărie!

Era sătulă să rumege din nou şi din nou aceleaşi gânduri prea puţin coerente. Îşi petrecea mai toată ziua punându-şi  întrebări fără răspuns despre cum ar putea să şteargă totul cu buretele. În restul timpului visa cu ochii deschişi. Visa un Mihai care simţea la fel ca ea. Un Mihai care o îmbrăţişa şi îi spunea că nu-i mai pasă de reguli şi de ce ceilalţi. Îi şoptea că o iubeşte şi că nu poate trăi fără ea. Că e frumoasă şi că o doreşte. O săruta de fiecare dată mai pasional, mai îndrăzneţ, mai senzual şi nu-i păsa că era încă atât de lipsită de experientă. Pentru că era bucuros să o înveţe.

În realitate, însă, privirile lui o ocoleau acum. Cuvintele cu care i se adresa îi păreau plate şi inexpresive. Se mira cum de ceilalţi nu observaseră nimic. Nu putea să înţeleagă ce se întâmplase de fapt. Era supărat pe ea? Se simţea vinovat? Era dezgustat? Poate că el încă o mai privea ca pe o soră, sau ca pe un copil neştiutor (ah! De-ar înceta o dată s-o mai privească toţi ca pe un copil tâmpit!). Ciudat totuşi, Cori era convinsă că buzele şi corpul lui îi transmiseseră cu totul altceva!...

Trebuia să înceteze să mai repete aceleaşi întrebări fără răspuns. Îi era lehamite! Se simţea obosită ca un câine care aleargă la nesfârşit după propria coadă, într-un cerc epuizant şi inutil. Se ridică, hotărâtă să-şi găsească o ocupaţie care să pună stop acelor gânduri care o bântuiau. Cu siguranţă îi va prinde bine un pic de distracţie diseară! Pâna atunci erau destule de făcut: să pregatească masa de prânz, să se hotărească ce haine va purta, să-şi aranjeze părul şi multe altele.

Seara se apropie pe nesimţite, la fel şi momentul plecării spre perecerea băiatului care se numea Cosmin. Era unul din numeroşii prieteni ai lui Dani şi era fericitul posesor al unor părinţi „de gaşcă”. Din când în când, aceştia îi permiteau să organizeze petreceri (aşa zisele „chindii”) în timp ce ei îşi găseau câte ceva de făcut departe de casă. Erau doar două condiţii: cheful se încheia la orele 24 şi Cosmin era responsabil cu curăţenia. Frizând iresponsabilitatea, atâta timp cât nu se făceau excese, închideau ochii chiar la prezenţa alcoolului sau a ţigărilor în casa lor. În consecinţă, chindiile lui Cosmin erau întotdeauna un succes, mai ales atâta timp cât fraţii Pârvu erau pe lista de invitaţi. Prezenţa lor garanta muzică bună (Dani aducea cele mai tari casete), fete în număr mare (acolo unde erau Dani şi Mihai, erau întotdeauna şi fete), şi băieţi în număr mare (acolo unde mergeau fetele, de obicei apăreau şi băieţi). Chiar dacă o puştoaică pe lângă ceilalţi, Corina ştia să danseze, era de gaşcă şi în ultimul timp – toată lumea observase – din ce în ce mai frumoasă. Devenise şi ea unul din ingredientele unei petreceri de succes, deşi nu era conştientă de asta.

Când ajunseră, apartamentul era deja plin de lume. Dani duse direct la frigider cele câteva beri pe care le cumpărase în ciuda protestelor Corinei şi le depozită alături de restul proviziei. Era evident că fiecare contribuise cu ceva de băut. În casa lui Cosmin puteai să găseşti orice băutură, de la vodcă la bere sau vin de casă. Se fuma în balcon, prin urmare, majoritatea băieţilor şi chiar câteva fete teribiliste erau acolo. Atmosfera era încinsă. La propriu. Fierbinţeala zilei de vară încă plutea în aer, iar înghesuiala din apartament nu ajuta cu nimic. În ciuda curentului provocat de uşile şi geamurile deschise, trupurile sumar îmbrăcate transpirau discret. Soarele se pregătea să apună şi o dată cu primele semne ale înserării petrecerea începu să se anime. Muzica se auzea din ce în ce mai tare şi tot mai mulţi hotărau să părasească balconul, canapelele şi scaunele în favoarea ringului improvizat de dans. Corina nu avea nevoie de prea multe invitaţii. La fel şi Ana, prietena ei. Li se alăturaseră şi câteva colege de şcoală din anii mai mari, urmate de vreo trei băieţi mai îndrăzneţi. Pe margine, discret, apăruseră alte câteva „bisericuţe”. Fete şi băieţi încă reţinuţi, bălăngănindu-şi mâinile pe lângă corp în ritmul muzicii, prefăcându-se că discută despre ceva interesant şi aruncând priviri furişe către gaşca celor populari, din mijoc. Cori era în largul ei. Orice ring de dans, chiar şi improvizat, îi dădea un sentiment de euforie. Se simţea în elementul ei, sexy, stăpână pe situaţie, matură. Dani apăru şi el, urmat de câţiva sateliţi de sex feminin. Demonstră câteva scheme noi punând astfel în pericol lustra (şi sănătatea mintală) a vecinilor de dedesubt. Cori îl căută şi pe Mihai din priviri, dar acesta nu apăru alături de Dani aşa cum s-ar fi aşteptat.Un junghi în stomac îi dădu ideea că ar putea fi cu una dintre fete în vreun colţ mai intim al casei. Ignoră gândul, concentrându-se asupra muzicii. Începu o melodie lentă şi unul din băieţii pe care îi cunoştea doar din vedere se grăbi să o invite. Acceptă absentă. În întunericul ce se vroia romantic al camerei îl căută din nou pe Mihai din priviri în timp ce încercă să supravieţuiască dansului. Atunci când nu o călca pe picioare, partenerul ei cu palme transpirate încerca discret să o pipăie. Alături de ea, Ana dansa cu Cipi, prietenul ei şi Corina se întrebă cât va mai dura până se vor retrage discret într-unul dintre dormitoare. Mulţumi cerului că melodia se termină înainte să ajungă să facă o scenă, se scuză şi părăsi sufrageria în căutarea lui Mihai. Îl găsi în bucătărie jucând cărţi cu câţiva cunoscuţi. Părea într-o dispoziţie bună. Atât de bună încât o invită să li se alăture. Acceptă bucuroasă. Oricum la dans rămăseseră doar cuplurile amorezate. Era momentul blues-urilor interminabile. Se aşeză lângă Mihai - locul în care nimeni nu ar fi remarcat că evitau să se privească şi luă o gură din paharul lui de suc - spre deosebire de Dani, Mihai nu se atingea niciodată de alcool. Împiedicându-se unul de celălalt, doi băieţi de la masă (restul erau fete) se grăbiră să-i ofere un pahar curat şi să o servească. Intră în joc şi timpul păru să treacă pe nesimţite. În mijlocul distracţiei generale, stânjeneala dintre ea şi Mihai dispăruse ca prin farmec. Se simţea în largul lui, glumea şi din când în când o atingea ca din întâmplare sau îi ciufulea părul – un gest pe care ştia că ea îl urăşte. Cori se relaxă şi ea. Râdea cu poftă, deşi la cărţi pierdea de fiecare dată (ha! cică noroc în dragoste). Din când în când, îşi examina pe furiş pielea braţului sau dosul palmei. Ar fi putut să jure că atingerea lui Mihai lăsa urme vizibile, fierbinţi. De fiecare dată constata că totul era în regulă – stomacul ei era singurul care le remarca.

Pierduse noţiunea timpului când îşi dădu seama că ceasul de pe perete arăta aproape de ora 12. Se pregăteau să încheie atunci când Dani se ivi în prag puţin ca prea „bine-dispus”.

-Hei, Mihai! Vii cu noi în Mamaia, la disco? în spatele lui mai erau vreo 5-6 băieţi zgomotoşi.

-Nu! Mulţumesc! Cred că ar trebui să o ducă cineva acasă pe Corina, era o urmă de iritare în vocea lui.

-Hai nu fii fraier! E destul de mare să se descurce! văzu expresia lui Mihai şi bătu în retragere. Sau o duci şi apoi iei un taxi. Ne întâlnim acolo!

-Altădată! refuză Mihai scurt, punând punct discuţei.

-Treaba ta! mormăi Dani, întorcându-se pe călcâie. Hai băieţi!

-Mihai, eşti sigur că nu vrei să mergi? Eu mă descurc. Pe bune! spuse Cori.

-Fii serioasă! Vin acasă. Chiar n-am chef de discotecă în seara asta!

Îl ajutară pe Cosmin să strângă urmele oricăror „substanţe” clandestine şi plecară spre casă încărcaţi cu trei pungi de gunoi – ţigări, sticle de bere, de vin, de vodkă.

Nu aveau de mers mai mult de un sfert de oră pe jos. Aruncară pungile la cea mai apropiată pubelă şi în timp ce făceau primii paşi în întunericul strazilor lăturalnice tăcerea se instală între ei, palpabilă şi concretă ca un al treilea pieton. Din când în când, lătratul câinilor din cartier se auzea sinistru. Aerul răcoros al nopţii de vară înfioră braţele goale ale Corinei. Şi le încrucişă peste piept, încercând să se încălzească. Mihai o privi din colţul ochiului şi oftă imperceptibil. Îşi trecu un braţ după umerii ei. Trupul lui era fierbinte sub tricoul subţire, de parcă în lumea sa ar fi fost mai cald. Dacă nu ar fi trebuit să meargă în continuare, Corina ar fi rămas nemişcată, de teamă să nu alunge atingerea lui Mihai. Punea un pas în faţa celuilalt, încercând să elimine orice alt gest inutil. Poate dacă va fi cuminte el o va ţine la pieptul lui până ajung acasă. Ar fi vrut să închidă ochii, dar îi era teamă să nu se împiedice. Merseră în tăcere câteva minute. Tensiunea se acumula între ei ca norii pe cer înainte de ploaie. Corina avea senzaţia distinctă că ceva urma să se întâmple. Era ca o presimţire sumbră care îi scutură coloana vertebrală. Involuntar, se apropie mai mult de Mihai, aşezându-şi capul în scobitura umărului lui. Băiatul se încordă şi o respinse uşor:

-Cori! şopti el ca şi cum ar dojeni un copil.

Corina tăcu şi îşi reluă locul, evitându-i privirea.

Mihai îşi coborî braţul şi se îndepărtă uşor de ea, făcând-o să se simtă ca o leproasă. Toată umilinţa şi furia ieşiră la suprafaţă într-o clipă, sufocând-o:

-Şi acum ce facem, Mihai? Iar o să ne ignorăm? Continuăm să ne prefacem că nu s-a întâmplat nimic?

Se înfuriase brusc, înţelegând că se întorc la aceeaşi şaradă, în care nu-şi vorbeau şi nu se priveau. Băiatul o privi mirat, fără să scoată un cuvânt.

-Ştii ceva? Hai să clarificăm lucrurile! Am înţeles: nu te interesez! M-ai sărutat atunci şi ţi-ai dat seama că nu-ţi plac!

-Cori! încercă să o prindă de braţ, dar ea se zmuci.

-Lasă-mă să termin! Ai fi putut să-mi spui în loc să te porţi ca un idiot!

Era din ce în ce mai nervoasă. Se oprise în mijlocul drumului şi gesticula.

-Sunt prea neexperimentată pentru tine, m-am prins, ok? Ştiu că mă vezi ca pe un copil! Ştiu că nu te atrag!

Ochii lui Mihai se făceau din ce în ce mai mari. Se oprise şi el şi încercă să spună ceva, dar Corina i-o luă din nou înainte, de data asta mai calm:

-E în regulă! Ok? Pot să trăiesc cu ideea! Da’ asta înseamnă că nu ne mai vorbim? Înseamnă c-o să ne simţim penibil pentru tot restul vieţii? E o tâmpenie! Vreau să fie din nou ca înainte!

-Şi eu vreau să fie ca înainte, dar ai înţeles totul greşit! Mă comport ca un idiot tocmai pentru că e invers decât ai spus tu...

-Cum adică invers? întrebă Cori buimacă.

-La naiba! Chiar vrei să mă faci s-o spun?!

Era rândul Corinei să facă ochii mari.

-Adică îmi place de tine prea mult! Chiar nu înţelegi? se întoarse pe călcâie şi continuă să meargă spre casă cu paşi mari, cu mâinile înfipte în buzunare şi umerii aplecaţi. Cori aproape alerga să ţină pasul cu el.

-Atunci de ce nu-mi vorbeşti? De ce mă eviţi? De ce mă respingi?  îi strigă ea.

-Ştii foarte bine de ce! îi răspunse el peste umăr la fel de grăbit. Pentru că-mi eşti ca o soră!

-Dar nu sunt! Nu-i adevărat!

Se apropiau deja de casă. Mihai tăcu, grăbind pasul. Puse mâna pe poartă şi se întorse o clipă către Corina.

-Îţi dai seama ce-ar spune lumea? Ce-ar spune Dani? Părinţii tăi? intră în curte iar fata îl urmă. Nu se gândise niciodată serios la asta, dar acum îşi dădu seama că dacă mama sau tata ar fi ghicit că e ceva între ei, Mihai sigur ar fi trebuit să plece din familia lor, într-un fel sau altul. Se cutremură. Intră în casă în urma lui Mihai, pierdută în gânduri. Acum înţelegea. Ce proastă fusese că nu-şi dăduse seama mai devreme! Ce oarbă! Ce egoistă!

El se grăbi spre camera lui. Poate că interpretase tăcerea ei ca fiind sfârşitul conversaţiei. Poate pur şi simplu vroia să fie singur. Corina îl opri, totuşi, punându-i o mână pe umăr şi întorcându-l spre ea.

-Îmi pare rău! Ai dreptate! Nu ştiu ce-a fost în capul meu! Îmi doream atât de mult să fiu cu tine...., că pur şi simplu nu m-am gândit! Lacrimi de tristeţe şi vinovăţie îi umplură deodată ochii şi fu prea târziu să încerce să le ascundă. Scutul ridicat de Mihai se topi ca prin minune. Îi şterse uşor lacrimile şi îi prinse tâmplele strâns în palme, căutându-i privirea.

-Şi eu vreau acelaşi lucru! Nici nu ştii cât!... Dar nu aş putea niciodată să le fac asta părinţilor tăi, după cât au făcut ei pentru mine!

O îmbrăţisă strâns, îngropându-şi faţa în părul ei, aşa cum numai el ştia s-o facă, mângâiându-i spatele gol în bluza de vară. Şopti mai mult pentru sine însuşi:

-Indiferent cât de mult te doresc!

Se retrase blând din îmbrăţişare şi-i aranjă Corinei o şuviţă rebelă de pe frunte. Îi puse un deget pe buze când ea încercă să vorbească.

-Noapte bună, Cori! Şi-ţi promit că de mâine voi încerca să fiu ca înainte!

Dispăru în camera lui înainte ca fata să se dezmeticească.

Vorbele lui încă îi sunau în minte minute întregi după ce se aşezase în pat. Mihai o dorea! Spusese că îi place de ea PREA MULT!! Că ar vrea să fie cu ea! Restul nici nu mai conta. Corina simţea că pluteşte! Îi venea să ţopăie, să strige în gura mare!

Inima îi bubuia în tâmple. Mirosul lui încă îi stăruia în păr. Atingerea mâinilor lui încă îi ardea pielea, înfiorând-o. Închise ochii, lăsându-şi imaginaţia să rătăcească. Dacă într-adevăr şi el o dorea la fel de mult trebuia să existe o soluţie!... Bineînţeles că exista! Şi era atât de simplă! Nu vor spune nimănui nimic. Nu va afla nimeni. Va fi cel mai bine păzit secret din viaţa lor. Nu era deloc imposibil... Iar pe parcurs sigur va apărea o soluţie mai bună. Nu era nici o grabă.

De ce nu se gândise la asta acum un sfert de oră, când stătea de vorbă cu Mihai? Nu mai avea răbdare. Trebuia să-i spună! Sări din pat şi în drum spre ieşire se opri în faţa oglinzii. Îşi aranjă în grabă cu degetele părul răvăşit şi aproape se sperie de strălucirea ochilor fetei care o privea din oglindă. Tricoul pe care-l purta pe post de pijama era destul de lung pentru a-i acoperi chilotul aşa că se hotărî să nu mai îmbrace nimic altceva. Vroia să fie cât mai sexy pentru el. Trebuia sa-l .... seducă. Ah! Poate că era momentul ca fanteziile ei să se transforme în sfârşit în realitate. Ieşi din cameră ca o furtună, de teamă să nu-şi piardă curajul. La intrarea în camera lui Mihai ezită o secundă. Pe sub uşă nu se vedea lumină. Se hotărî să bată şi când răspunsul veni imediat trase adânc aer în piept şi intră. Fără să aprindă lumina se duse direct către Mihai şi se opri în faţa patului, întrebându-se cum să înceapă. Băiatul se ridică în capul oaselor.

-Ce-i Cori? şopti el.

Cuvintele nu-şi găseau drumul spre buzele ei. Brusc, avea gâtul uscat şi palmele umede. Simţea că nu ar putea articula nici o vorbă. Pulsul îi bubuia din creştetul capului până în vârful degetelor de la picioare. Se hotârî într-o secundă de nebunie. Făcu un pas, până când genunchii îi întâlniră muchia patului şi cu un gest scurt îşi trase tricoul peste cap, aruncându-l la nimereală, în întunernic. Pentru un moment ce păru interminabil, totul îngheţă. Auzi vag ticăitul ceasului de pe perete acoperit de sunetul asurzitor al inimii ei. Îşi dădu seama că nici Mihai nu respira. Se aplecă spre el ca o somnambulă, îi pipăi faţa şi umerii goi în timp ce buzele i le căutau pe ale lui. Le găsiră aşteptând-o, ezitând. Şi cu o siguranţă pe care nu o simţea îl făcu să uite în acel moment de orice ezitare. Ştiu asta când îi simţi mâinile căutând-o, trăgând-o mai aproape, fierbinţi. O răsturnă pe pat exact aşa cum o făcuse în visele ei şi-i mângâie faţa şi părul. O sărută din nou dorind mai mult, şi mai mult. Când însă mângâierile lui începură să coboare pe corpul ei aproape gol, Corina simţi un semnal de alarmă declanşându-se în interiorul ei, făcând-o să se simtă mai confuză ca niciodată. Oare nu se grăbise, oare era în stare de asta? Când Mihai îi cuprinse talia strâns cu un braţ şi o lipi de trupul lui, înţelese că el era mult mai pregătit decât ea. Inconştient, panica o făcu să devină rigidă ca o scândură. Aceleaşi mâini care cu câteva secunde în urmă îl trăgeau spre ea, deveniseră acum scut. Mihai nu avu nevoie decât de o fracţiune de secundă ca să înţeleagă. Se retrase cu viteză uimitoare. Însă trecură momente lungi până îşi recăpătă respiraţia şi coerenţa.

-De fapt de ce-ai venit? Ce vrei de la mine? se răsti el furios la Corina şi continuă înainte ca ea să-i răspundă. Te rog pleacă. Acum!

Corina fugise înainte ca el să apuce să termine.

Probabil că Mihai regretă imediat felul în care îi vorbise, căci nu trecură câteva secunde şi o găsi în camera ei, plângând în hohote cu capul îngropat în pernă. Ar fi vrut să moară, să o înghită pământul de ruşine! Era o proastă, şi reuşise să distrugă totul într-o secundă. Nici măcar nu apucase să-i spună de ce venise de fapt. Ah! Ar fi vrut să dispară şi să nu-l mai vadă niciodată! În timp ce lacrimi mari îi udau perna, simţi mâna lui Mihai pe umărul ei gol. Se întoarse spre el fără să-i mai pese că era aproape complet dezbrăcată şi îl împinse cu putere.

-Pleacă de aici! Nu vreau să te mai văd! ţipă ea aproape isteric.

-Corina! Nu fii copil!

Împotriva voinţei ei, încercă să o ia în braţe, să o liniştească.

-Nu! Nu! Lasă-mă-n pace! strigă ea.

-I-aţi mâinile de pe ea, perves nenorocit!

Dani năvăli în cameră şi-i aplică lui Mihai un pumn năpraznic în plină faţă, doborându-l. Era de mirare că nimerise, la cât de ameţit era de la băutură. Mai mult împleticindu-se, se năpusti din nou asupra lui Mihai care încercă să se apere. Pentru un moment, Corina nu înţelese ce se întâmpla. De ce era de fapt Dani atât de furios? Apoi îşi dădu seama îngrozită. Era dezbrăcată, în camera ei, ţipând la Mihai care încerca să o îmbrăţişeze! Nu era de mirare că Dani reacţionase aşa!

-Nu! Nu! Lasă-l în pace! strigă ea din toate puterile încercând să-şi acopere trupul gol cu cearceaful.

Dani însă era surd la strigătele ei. Părea hotărât să fie o luptă pe viaţă şi pe moarte, şi Mihai se văzu nevoit să răspundă provocării. Reuşi să se ridice şi îşi concentră toată forţa şi toată panica în pumnul drept cu care-l lovi pe Dani în maxilar, făcându-l să cadă ca un sac.

Mai mult ţipând incoerent, Cori se aruncă asupra fratelui ei, încercând să-l ajute să-şi recapete cunoştinţa. Ca într-un coşmar, ridică privirea şi pentru o fracţiune de secundă văzu expresia devastată de pe faţa lui Mihai. Înainte că ea să apuce să spună ceva, băiatul fugi din cameră. O parte din ea ar fi vrut să-l urmeze. Îi tremura incontrolabil tot corpul şi nu-şi amintea să fi fost vreodată atât de speriată. Încercă să-l ajute pe Dani să se ridice în picioare, dar abia reuşi să-l târâie până pe patul ei. Îşi trase pe ea primul tricou pe care-l găsi la îndemână şi fugi la baie după o compresă cu apă rece. Nu ştia ce altceva ar fi putut face ca să-l ajute. Uşa de la camera lui Mihai era închisă. Nu dură mult şi îşi dădu seama că incapacitatea lui Dani de a se deplasa avea mai mult de-a face cu alcoolul decât cu lovitura primită. Asta o ajută să-şi ţină sub control panica. Dumnezeule! Ce se va întâmpla acum? Dar mâine? Dar atunci când părinţii lor vor afla? Trebuia să găsească o soluţie să repare toată nebunia asta!

Auzi paşi grăbiţi pe hol şi apoi uşa de la intrare trântindu-se. Nu putea fi decât Mihai. Fugi afară după el. Îl văzu traversând grăbit curtea cu un rucsac mare în spate.

-Mihai! strigă ea şi lacrimi al căror număr le pierduse şirul îi alunecară din nou pe faţă.

Mihai se opri din drum, dar nu se întoarse.

-Mihai! Nu pleca!

Fugi spre el prin întuneric şi-l strânse în braţe cu toată puterea, hohotind. Mihai o înlănţui şi el într-o îmbrăţişare sfâşietoare.

-Trebuie să plec! Locul meu nu mai este aici! o sărută pe frunte cu o privire de lunatic. Spune-le părinţilor tăi să mă ierte pentru tot!

Se zmulse din braţele ei şi fugi în noapte.

Zadarnic, Corina îl rugă pe Dumnezeu ca totul să fi fost un coşmar.